Donatas Petrosius - Cîinele fantomă; calea samuraiului

Primul meu cîine era brun și
sălbatic. Cînd am domesticit
forța gravitației, exersînd
primii mei pași, se străduia și el
să scape din lanț și să fugă.
Și odată nu s-a mai întors, numele lui era
Ursu.

Al doilea cîine al meu era negru, așa că
l-am numit Ursu. El era
prea firav a să scape din lanț.
Obișnuia să urle de fiecare dată cînd îl auzea pe vecin cîntînd
la vioară. Asta e pricina pentru care n-am învățat
nimic de la cîinele ăla. A murit lîngă cușca lui
pe 12 aprilie, de paștele
lui Gagarin și una din bunicile mele (care n-are, practic,
nici o legătură cu acest discurs)
mi-a explicat că sîntem într-un război al stelelor
și dacă americanii ar lăsa să cadă o stea
peste noi am îngheța cu toții. Eram așa de naiv încît am crezut-o.

Era cu neputință să nu vezi că
al treilea cîine al meu avea să devină o legendă, de aceea
l-am numit Ursu. Avea toate
calitățile unui perfect luptător și un singur
defect – era prea independent:
obișnuia să dispară, reapărînd numai cînd se făcea lumină.
Mă lăsa singur adesea,
expus îndărăt și doar pe jumătate în stare
de-a îndeplini acea secretă datorie – să mă apere de umbrele și
de înalt-crescutele buruieni, mînuind o țeavă neagră de plastic în loc de
cea mai tăioasă sabie.

Am întrebat cartea I Ching: voi ajunge vreodată
investit ca războinic? Cel mai favorabil răspuns (Nr. 5)
s-a rostogolit, dar nimic nu s-a schimbat.
Și abia după ce s-au scurs mulți ani am recunoscut
după acțiunile mele că tot ce știu în viață am învățat
de la cîinele meu -
cum să scap dintr-o zgardă, cum să duc la bun sfîrșit manevre de neimaginat,
cum să rămîn invizibil și de neînțeles.
(traducere Dinu Adam)

Donatas Petrošius s-a născut în 1978, într-un orășel din vestul Lithuaniei. Este poet, ziarist și eseist. A publicat volumele D of Doggedness (2004) și Aoristas (2009).